CS Universitatea Alba Iulia a primit 200.000 de lei în urma aprobării proiectului de hotărâre privind sprijinul financiar destinat echipei de baschet feminin.

Luni, consilierii locali au votat şi au aprobat cu majoritate acordarea banilor pentru baschet, după ce, într-o şedinţă anterioară, au amânat discutarea acestui subiect.

„E o veste bună, dar lucrurile stau în felul următor. Urmează o perioadă de 10 zile în care hotărârea poate fi contestată, eu am nevoie de bani pentru a mă înscrie în cupele europene. Aproape zero şanse să ne înscriem în cupe. E un lucru foarte bun pentru noi, dar din cauza procedurilor sunt şanse mici să participăm în cupele europene”, a declarat Bogdan Duma, preşedintele CSU Alba Iulia.

Începând de astăzi, decizia consilierilor poate fi contestată în termen de 10 zile, abia apoi banii vor fi viraţi în contul echipei albaiuliene.

Înscrierea în cupele europene, „la mâna” RMGC

Veştile bune de la CL Alba Iulia nu ajută prea mult pentru participarea în cupele europene, astfel că oficialii echipei CS Universitatea Aba Iulia vor purta o serie de discuţii cu cei de la Roşia Montană Gold Corporation, iar, dacă aceştia vor dori să se implice, Alba Iulia va participa în Euro Cup.

„Rămâne să discutăm cu cei de la Roşia Montană Gold Corporation, să vedem dacă reuşim să obținem această sumă de bani, atunci ne vom înscrie în Euro Cup”, a punctat Duma.

Termenul limită pentru înscrierea în Euro Cup este în 15 iunie, iar CSU Alba Iulia are nevoie de 20.000 de euro, suma reprezentând garanţia materială necesară participării.

 
 
 

Publicitate

Publicitate