Sâmbătă, partida dintre Olimpia Aiud şi Sportul Sebeş a deschis „balul” în etapa cu numărul nouă. Cele două combatante au terminat la fel cum au început, rezultatul fiind echitabil pentru ambele tabere.

Prima zi din cadrul etapei cu numărul IX aduce în faţă patru formaţii din fruntea clasamentului. Prima partidă dintre Olimpia Aiud şi Sportul  Sebeş s-a terminat la egalitate, 0-0. A doua partidă interesantă a acestei zile, chiar derby-ul etapei a avut loc la Cugir, unde s-au vor întâlnit cele două echipe ale oraşului. CSO Cugir (locul 2) şi FC Cugir (locul 3) s-au luptat pentru onoarea şi tradiţia fiecărei echipe.

CSO Cugir: Lăncrănjan, Şuvaina, Radu, L. Goronea, Pop, Dan, Şuteu, Deaconu,  G. Goronea, Neagu, Itu

Rezerve: Cobliş, Sârbu, Muntean, Iovănescu, Mihu, Isac, Lupşan

Antrenor: Emil Ţimpea

FC Cugir: Moldovan, Barta, Petruse, Micu, Ilie, Bulgaru, Gruian, Chelaru, Simina, Posteu, Păduraru

Rezerve: Romaliuc, Galivrov, Buta, Oltean

Antrenor: Ioan Marcu

min. 12: Lovitură liberă a lui Şuteu de la aproximativ 18 metri, puţin pe lângă poarta lui Moldovan.

min. 30: Meci echilibrat între cele două echipe cugirene.

min. 42: În pofida vremii frumoase de la Cugir, echipele acestui oraş refuză să ofere un fotbal frumos suporterilor prezenţi la partida de pe arena „CSO Cugir”.

min. 45: Scor „alb” la pauză în derby-ul etapei a IX-a.

min. 46: A început a doua repriză.

min. 52: Centrare a lui Itu de pe partea stângă şi G. Goronea a reluat peste poartă din apropiere.

min. 56: Şut a lui Barta, reţinut de Lăncrănjan.

min. 60: Centrare G. Goronea, mingea ajunge la Itu care trage puţin pe lângă poartă.

min. 62: Prima schimbare se produce la CSO Cugir. Iese G. Goronea şi intră Iovănescu.

min. 72: GOOOL CSO ! Lovitură liberă executată de Neagu, Iovănescu a deviat cu capul pe spate, până la Şuteu care a înscris din faţa porţii, nemarcat. CSO Cugir trece la şefia clasamentului în acest moment.

min. 78: Schimbare la FC Cugir. A ieşit Posteu şi a intrat Buta.

min. 80: A doua schimbare la FC Cugir. Iese Simina şi intră Galivrov.

min. 86: GOOOL CSO! Gol fabulos marcat de Itu. Centrare a lui Deaconu de pe partea dreaptă, Itu opreşte mingea pe piept şi trage cu piciorul drept din voleu în colţul lung a porţii apărate de Moldovan.

min. 87: Schimbare dublă făcută de antrenorul Emil Ţimpea. Neagu şi Itu, au fost înlocuiţi cu Lupşan, respectiv Mihu.

min. 90+1: Punct final în derby-ul oraşului Cugir. CSO Cugir câştigă partida şi trece în fruntea clasamentului.

Vezi mai jos declaraţii de la derby-ul cugirean: 

La sfârşitul partidei dintre CSO Cugir şi FC Cugir, antrenorul gazdelor s-a arătat foarte mulţumit de partidă şi de echipa sa, iar pe viitor îşi propune victorii pe linie, cel puţin până la sfârşitul turului.

„A fost un meci viu, disputat. S-a jucat cu multă ambiţie, pentru că ambele echipe şi-au dorit foarte mult victoria. Felicit echipa vizitatoare pentru jocul prestat, dar nu în ultimul rând ţin să felicit pe toţi jucători care au evoluat astăzi, pentru dăruirea care au arătat-o în teren şi pentru victoria obţinută. Ţin să felicit ambele echipe pentru că au dat dovadă de fair-play lăsând la o parte rivalităţile dintre ei. Aş dori ca de astăzi începând să nu mai pierdem nici un meci pentru a putea fi siguri că terminăm turul campionatului pe locul I”, a declarat Emil Ţimpea, antrenor CSO Cugir

Unul dintre cei mai importanţi jucători ai celor de la CSO, Cosmin Şuvaina, ne-a declarat că această partidă a fost una foarte dificilă şi faptul că vor să continue această serie bună, fapt care la sfârşitul campionatului i-ar trimite la barajul pentru Liga a III-a.

„A fost un meci greu, la finalul căruia am obţinut o victorie muncită. Oaspeţii au venit să obţină toate cele trei puncte puse în joc, dar noi le-am dorit mai mult şi din această cauză le-am obţinut. Cele trei puncte sunt importante pentru noi, în stabilirea ierarhiei de la finalul turului şi cred că putem rămâne sus până la terminarea campionatului”, a declarat Cosmin Şuvaina, jucător CSO Cugir.

De partea cealaltă, antrenorul Ioan Marcu este mulţumit de prestaţia jucătorilor săi, dar acuză arbitrajul.

„Felicit echipa pentru dăruirea şi ambiţia de care au dat dovadă, felicit centralul (Dan Monea) pentru arbitraj, mai puţin tuşierul de pe partea tribunei oficiale (Răzvan Coltor) care ne-a anulat un gol şi a validat unul pentru gazde din ofsaid. Le urez succes în continuare echipei gazdă. Obiectivul nostru în această ediţie de campionat este clasarea la finalul campionatului pe locurile 1-5”, a spus Ioan Marcu, antrenor-jucător FC Cugir.

 Corespondent: Sorin GIURCA

Vezi mai jos programul complet al etapei a XI-a:

Sâmbătă, ora 11:30: Olimpia Aiud – Sportul Sebeş 0-0

Sâmbătă, ora 16:00: CSO Cugir – FC Cugir 2-0 (Şuteu 72, Itu 86)

Duminică, ora 11.30:  Performanţa Alba Iulia – Inter Ciugud 1-0 (Cernea 41)

Duminică, ora 11:30: Viitorul Sântimbru – Arena Alba Iulia 1-3 (Mărginean 62/Bucur 8, Marcu 66, Savu 90)

Duminică, ora 11:30: Energia Săsciori – Metalul Aiud 3-0 F. Faur 27, Petruşel 73, Bodea 80)

Duminică, ora 16:00: Arieşul Apuseni Baia de Arieş – Rapid Teiuş (se joacă fără spectatori)

Duminică, ora 16:00: Dalia Sport Daia Română – CS Ocna Mureş

Cuprirom Abrud stă.

 

 

Comentarii

  1. alex spune:

    intrebarea mea ar fi: la 1-0 pentru gazde pot exista 2 marcatori? :)

    1. Cosmin Nistor spune:

      Corectat! Graba strică treaba. Mulţumim pentru atentie.

  2. iulia spune:

    gol perfect valabil pt fc la scorul de 0-0. cso nu joaca nimic. bine „profesorilor” (dan si timpea)

  3. Un spectator ;) spune:

    Mai „fratilor” jurnalisti, vazand comentariul „minut cu minut” , sunt 100% sigur ca n-ati fost la meci. Ati primit informatii evazive , cel mai probabil de la dl marginean ion, hîc , „crainicul” stadionului cso :))))). atata timp cat antrenorul echipei gazda este „rebotezat” de acesta , probabil dupa un deț, Enel Timpea in loc de Emil :)))) ) pot sa afirm cu tarie ca cei care vor citi acest reportaj vor fi TOTAL dezinformati cu privire la desfasurarea meciului. pe viitor , daca nu aveti informatii suficiente, lasati naibii comentarea meciului …. ceea ce a declarat Ioan Marcu, este cel mai aproape de adevar. Pacat ca echipa sustinuta de primarie nu poate castiga fara ajutorul tusierului ( nu am folosit pluralul deoarece domnisoara care a arbitrat la cealalta tusa a fost impecabila ) . la fel s-a intamplat si sezonul trecut…. mare pacat de asemenea si ca fondurile destinate sportului cugirean se duc intr-o singura directie si nici asa nu se reuseste performanta … dar na, asta este, de-aia si suntem unde suntem ca natiune…. tara frumoasa, pacat ca e locuita :)))

  4. antrenor spune:

    cso joaca mai slab ca anul trecut

  5. stiu spune:

    manaila tot mai catre cso

 
 

Publicitate

Publicitate