Meci fără emoţii pentru CSO Cugir în partida care se anunţa derby-ul etapei a IV-a împotriva celor de CS Ocna Mureş. Echipa cugireană s-a impus cu scorul de 6-0 prin cele 4 goluri ale lui George Goronea (din minutele 5, 51, 79, 87) şi dubla lui Iovănescu (din minutele (84, 90), iar prin victoria aceasta gazdele îşi păstreză tradiţia de echipă invincibilă pe teren propriu. Cugirenii continuă mai departe lupta pentru promovare, în timp ce, de pe locul 4 în clasament, oaspeţii de la CS Ocna Mureş se gândesc mai mult la salvarea de la retrogadare.

Un meci fără istoric, cu dominare a jocului gazdelor la toate capitolele, prin cele şaşe goluri şi prin alte ocazii care ori nu au fost fructificate din cauza impreciziei finalizatorilor, ori din cauza intervenţiei salvatoare a portarului oaspeţilor.

De remarcat este faptul că CS Ocna Mureş nu au avut nici un şut pe poartă în cea de-a doua repriză a meciului.

Gazdele au deschis scorul rapid în minutul 5 prin George Goronea, care a reluat din 6 metri la colţul lung a porţii lui Ţiboc centrarea lui Itu.

În minutul 11, Itu șutează, dar Ţiboc reuşeşte să se întindă şi trimite în corner.

Oaspeţii dau şi ei primul semn de revenire în minutul 23, prin lovitura liberă din apropierea careului executată de Ionuţ Pereat, dar şutul acestuia este deviat de zid, în braţele lui Lăncrăjan.

În minutul 33, o centrare a lui Tăban, de pe partea stângă, ajunge la Şuteu care reia din careul mic peste poartă.

Un minut mai târziu, o fază în trei – plecată pe traseul Şuteu-Itu-Fabian – se finalizează cu un şut în braţele lui Ţiboc.

A doua repriză aduce o echipă oaspete total deconectată de la meci, care a mai încasat încă 5 goluri şi a reuşit contraperformanţa de a nu trage nici un şut pe poartă.

Repriza  a aparținut mijlocaşului George Goronea care a înscris de încă 3 ori în poarta nefericitului Ţiboc. Prima dată în minutul 51, când Goronea primeşte o pasă printre de la Itu, Ţiboc prinde, degajarea acestuia acestuia se izbeşte de Goronea, iar mingea intră în poartă.

Intrarea lui Iovănescu dinamizează jocul la 3 minute după ce acesta intră  și pasează pnetru golul trei al lui George Goronea.

În minutul 80, o centrare a lui Şuteu nu mai este ajunsă de Iovănescu, iar în minutul 83 Şuteu îi înşiră pe apărătorii adverşi, dar şutul acestuia se duce pe lângă poarta lui Ţiboc.

Patru minute mai târziu, în minutul 87, Goronea reuşeste să înscrie ultimul gol al său în acest meci, cu un şut din careul mic, după pasă primită de acelaşi Şuteu.

CSO Cugir: Lăncrăjan – Tăban, Şuvaina, Şt. Radu, (76,Iovănescu), L. Goronea, F. Pop (63, Deaconu), Ad. Dan, M. Lupşan (37, Neagu), L. Itu (81 V. Mihu), Şuteu. Antrenor: Emil Ţimpea.

CS Ocna Mureş: Ţiboc – Vaidasigan, Raţiu, Cimpoeş, Lacău, Cotoară, Codo (min 66 G. Lepşea) , Pereat, Arinar, Chesnoiu, Taşcă (76, Andrea Alexandru). Antrenor: Grigore Domşa.

La conferinţa de presă de la sfârşitul meciului, au fost prezenţi antrenorul gazdelor, Emil Ţîmpea, managerul sportiv Bogdan Petric  şi   mijlocaşul George Goronea, autorul celor 4 goluri. Emil Ţîmpea a declarat: „Felicit pe toţi jucătorii, inclusiv pe cei care au început în teren, dar şi pe cei care au intrat. A fost un meci foarte frumos, avem o echipă muncitoare, care a fost dornică de victorie şi acest lucru se vede prin prisma rezultatului.

Nu trebuie să ne bucurăm, avem mult de muncit până sus, trebuie să fim pragmatici, să credem în şansa noastră şi eu cred că anul acesta putem promova.

Ţin să le mulţumesc şi spectatorilor prezenţi şi aştept ca aceştia să vină în meciurile următoare, în număr cât mai mare.

Obiectivul nostru rămâne acelaşi – clasarea pe locul I şi implicit promovarea după aceea în Liga a III-a”.

Emil Ţîmpea, despre jucătorul George Goronea: „Un jucător tânăr, cu randament şi calitate, dar mai are mult de muncit până să ajungă un jucător de valoare, iar în scurt timp acesta va avea un cuvânt de spus în fotbal.”

George Goronea, jucător CSO Cugir: „Un meci greu, chiar dacă am reuşit să învingem cu 6-0, fiecare echipă vine mobilizată să învingă, din prisma faptului că aici este un teren greu şi foarte puţine echipe reuşesc să învingă. Ţin să mulţumesc domnului antrenor Emil Ţîmpea şi tuturor colegilor mei.”

Grigore Domşa, antrenor CS Ocna Mureş: „Am întâlnit o formaţie  bine pregătită şi bine organizată şi ca echipă, dar şi ca joc. În această ediţie de campionat, nu văd cine să le stea în cale.

Despre joc, ce să zic, atâta am putut noi, am încercat să jucăm, dar ei au fost mai pragmatici, am încercat să ne batem, dar ei au înscris de fiecare dată când au avut ocazia.

În minutul 70, la scorul de 2-0 pentru ei, am avut penalty clar, neacordat de central, lucru recunoscut de toate persoanele de pe margine şi implicit de observatorul partidei şi poate altcumva stăteau lucrurile la 2-1.”

Sorin GIURCA (Cugir)

 

Comentarii

  1. iubitordefotbal spune:

    Tin sa precizez ca alaturi de Bogdan Petric si Emil Timpea la conferinta de presa nu a fost marcatorul celo 4 goluri, Gica Goronea, ci chiar antrenorul secund si jucatorul cu numarul 10, Adrian Dan. Fiti putin mai atenti baieti, ca in rest faceti o treaba buna!!!

  2. eroare spune:

    La conferinta de presa acela din poza este Dan Adrian nu George Goronea . Sau nu e poza de ieri ?

  3. cica spune:

    totusi la conferinta de presa trebuia sa fie goronea nu dan adrian

 
 

Publicitate

Publicitate