csu alba iuliaÎncă o victorie muncită și meritată în cea de-a VIII-a etapă pentru CSU Alba Iulia. Cu un joc nu foarte bun calitativ, universitarele au fost la conducere din primul și până în ultimul sfert.

Chiar dacă au fost momente slabe și confuze pentru elevele lui Popov, acestea nu s-au lăsat și au reușit să se impună în fața celor de la Satu Mare cu scorul de 84-72 (22-16, 17-21, 27-13, 18-22).

Au marcat: Valenica McFarland – 21 de puncte, Jessica Kuster – 18, Larisa Toma – 13, Joy Price – 12, Wumi Agunbiade – 7, Milica Deura – 7, Alexandra Uiuiu – 4 şi Marta Fodor – 2 puncte.

Până acum, universitarele au jucat patru meciuri în șapte zile, din care două deplasări și două partide de o intensitate foarte ridicată.

Elevele lui Popov le vor întâlni marți, 11 noiembrie, începând cu ora 18, în liga Europei Centrale pe fetele de la Rucon Pisska Nova Ves din Slovacia.

 
 
 

Publicitate

Publicitate