Fanii formației CS Universitatea Alba Iulia nu vor avea parte de alte competiții în perioada 2012-2013, deși toată suflarea albaiuliană aștepta o participare în cupele europene. Cu toate acestea, primarul Mircea Hava și rectorul Daniel Breaz subliniau faptul că în sezonul viitor Alba va participa în aceste competiții.

Explicația pentru care formația din Alba Iulia nu va participa în acest an în cupele europene este dată de faptul că bugetul echipei nu a fost suplimentat substanțial și nu a fost modernizată deloc sala de sport în care evoluează trupa de baschet.

 ”Eu așa am considerat, că nu trebuie să participăm. Eu sunt cel care n-am vrut. Nu suntem pregătiți pentru cupele europene, sala este în aceeași situație ca anul trecut. În momentul în care ne vom mișca mai rapid cu sala, vom putea discuta. Nu avem atât de mulți bani încât să aruncăm pe fereastră”, a declarat Petru Eleș, director sportiv CS Universitatea Alba Iulia.

CS Universitatea se desparte de patru sportive, alte trei vor fi pentru Divizia B

În sezonul viitor, trupa din Alba Iulia nu va mai conta pe Ancuța Stoenescu, sportivă care nu a impresionat față de salariul primit (2.500 de euro). Sosită de la Timișoara, aceasta nu a primit o nouă propunere pentru sezonul viitor.  Katya Abramzon, Nadia Parker și Taneisha Harrison au primit oferte superioare față de cele primite de la CSU și  nu vor mai continua la Alba Iulia, iar Oana Precup, Corina Ceaușu și Carmen Negru vor fi folosite doar pentru echipa de Divizia B, locul acestora fiind luat de tinere de la LPS Alba Iulia.

În planurile echipei pentru sezonul viitor intră momentan Eniko Tarța (sportivă cu care oficialii albaiulieni au ajuns la un acord verbal) și Bianca Voica. Breanna Salley va da răspunsul ofertei înaintate de CSU Alba Iulia, joi seară.

”Nu știu dacă echipa va fi mai puternică, eu sper să fie mai puternică, obiectivul este mai măreț decât cel din sezonul trecut și cert va trebui să avem un lot mai puternic”, a mai spus Eleș.

 

Comentarii

  1. aaa spune:

    va spun sincer ca anca stoenescu nu trebuie sa plece de la echipa…e cam singura care arunca de la distanta si care isi asuma riscuri…e o jucatoare foarte buna.
    oana precup de asemenea, trebuie pastrata in lotul primei echipe pentru ca e o jucatoare de perspectiva, o jucatoare care a cochetat cu loturile nationale de junioare a romaniei.in plus are ceva experienta in meciurile de divizia.
    in conditiile in care pleaca ambrazon, parker si harrison(care intre noi fie vorba ne-a cam stricat meciurile decisive) are trebui pastrata anca stoenescu avand in vedere experienta ei.
    daca tot pierdem atatea jucatoare ar trebui totusi sa ne miscam repede pe piata transferurilor.
    cat despre petru eles se stiu multe povesti…oricum e la alba doar pentru bani

  2. aaa spune:

    nu stiu situatia contractuala a jucatoarelor din prima liga, dar din cate stiu in baschetul romanesc majoritatea contractelor se fac pe un sezon.deci ar trebui speculat acum pe piata transferurilor.
    e greu sa aducem jucatoare de la echipele clasate pe primele 3 locuri targoviste, satu mare si arad.
    dar, cu minimele mele cunostinte de baschet imi permit sa recomand cateva jucatoare pe care eu le-am vazut jucand si am vazut ca ar putea face fata in echipa noastra.
    Biljana Pesovic- timisoara
    Gabriela Cursaru- brasov
    Cristina Perta- rapid
    Marija Prlja – teleorman
    Gaati Werema si Chevon Evette Keith – sportul studentesc
    Brandie Hoskins-craiova
    sunt doar niste propuneri, nu stiu sincer daca vor ajunge la cei care se ocupa de club, dar pararea mea sincera e ca sunt jucatoare foarte buna si ar fi niste inlocuitoare grozave pentru cele care pleaca

 
 

Publicitate

Publicitate