CS Ocna Mureș profită din plin de gestul făcut de cei de la Viitorul Unirea de a renunța la echipa din Liga a IV-a.  Gruparea vecină din Ocna Mureș intenționează să transfere șase jucători de la formația din Unirea.

Cu un antrenor nou, Gheorhge Domșa, sosit de la formația Viitorul Unirea, CS Ocna Mureș și-a fixat obiectiv îndrăzneț pentru sezonul 2012-2013. Mai exact, tehnicianul ocnamureșenilor a mărturisit că și-ar dori să încheie sezonul pe unul dintre primele cinci locuri din clasament.

„ O clasare în primele cinci, asta mi-am propus eu ca antrenor. Să vedem cum se integrează noii jucători de la Viitorul Unirea. Ei, chiar dacă au jucat mai demult la Ocna Mureș, va dura un timp până se vor acomoda”, a declarat Gheorghe Domșa, antrenor principal CS Ocna Mureș.

CS Ocna Mureș are în componența lotului următorii jucători: Țiboc, Szabo, Mirea (97, junior) – Vaidasigan, Belea, Lacău, Pereat, Banu, Andrea, Nemeș, Chiorcea, Cimpoieș, N.Popa, Tașcă, Râșniță, Rațiu, Odvos, Arinar, Cotoară, Chesnoiu.

Au venit: Rațiu, Odvoș, Arinar, Cotoară, Chesnoiu ( toți Viitorul Unirea). Până în prezent nici un jucător nu a părăsit CS Ocna Mureș.

În perioada de pregătire, echipa lui Domșa a susţinut trei jocuri de pregătire. Două cu Olimpia Aiud, 0-5, iar, în deplasare, 1-1. Singura victorie a fost obținută în compania celor de la FC Someșul Gilău.

Marți, CS Ocna Mureș, va disputa un nou meci de pregătire contra celor de la Metalul Aiud, iar sâmbătă gruparea ocnamureșeană va juca în deplasare la FC Cugir.

 
 
 

Publicitate

Publicitate