Astăzi, de la ora 14:00, etapa a 13-a din liga a III-a s-a încheiat cu partida dintre CS Ineu și ACF Metalurgistul Cugir 1939. Singura echipă ce reprezintă județul Alba în fotbalul profesionist a reușit să obțină un punct, după ce au marcat pentru 2-2 în minutul 86.

Băieții lui Opric au făcut astăzi deplasarea la Arad, cu gândul de a obține o nouă victorie în fața formației CS Ineu, după ce în turul campionatului a reușit să se impună pe teren propriu cu scorul de 2-0. Etapa trecută metalurgiștii au reușit să obțină toate cele 3 puncte, din confruntarea de acasă în fața echipei din Bihor, CS Osorhei.

Cu avantajul scorului din tur, cugirenii au făcut deplasarea la Arad cu moralul ridicat, și siguri pe ei în ceea ce privește victoria. Meciul a început bine pentru formația din Alba, care a avut o ocazie mare prin golgheterul Cârstean încă din primul minut, însă rezultatul rămânea 0-0. În minutul 15 cugirenii au avut încă o ocazie mare de gol, însă același Cârstean nu a reușit să fructifice. După numai 19 minute, gazdele au reușit să marcheze pentru 1-0 dintr-o lovitură de pedeapsă, acordată pentru un henț în careu a lui Buta. În ciuda încercărilor de a restabili ealitatea pe tabelă, echipa din Cugir nu a izbutit să înscrie până la pauză, astfel formația gazdă intra la cabine cu un avantaj minim, 1-0.

Repriza a doua avea să înceapă mai bine pentru formația lui Marius Opric, care după numai 3 minute scurse din repriza a doua au reușit să stabilească egalitatea, după o fază în care Taban a insistat la o minge centrând în careu, iar mingea îl lovea pe jucătorul gazdelor Bila și intra în poartă. Meciul avea să înceapă de la 0, însă până în minutul 59, când gazdele reușeau să mai puncteze o dată, după un șut de la 20 de metri a lui Georgiu. CS Ineu prelua conducerea pentru a doua oară în meci. Metalurgistul Cugir era la un pas de a pleca fără nici un punct din această deplasare, însă Goronea reușea să marcheze pentru 2-2, și să aducă formației din Alba un punct.

ACF Metalurgistul Cugir 1938 a început cu : Tiut, Man, Radu, Buta, Trășcan, Neagu, Șuteu, Șuvaina, Taban, Negură, Cârstean. Din lot au mai făcut parte: Lăncrănjan, Ispas, Goronea, Ianc, Cîntea, Iovănescu, Oniga.

CS Ineu a evoluat cu primul „11”: Rusu, Cornea, Bilia, Bier, Suslak, Tătar, Georgiu, Iambor, Talpaș, Drăgan, Băd. Rezerve: Cioară, Popa, Covaci, Malancu, Nicolau, Pirtea.

Etapa viitoare este programată Sâmbătă, 23 noiembrie, când ACF Metalurgistul Cugir primește vizita celor de la FC Unirea Dej.

 
 
 

Publicitate

Publicitate