Consilierii Locali s-au răzgândit privind solicitarea clubului sportiv Zamolxis din Alba Iulia, pentru premierea sportivilor. Dacă, în ședința de marți,  consilierii au respins proiectul celor de la Powerlifting, la doar 24 de ore membrii din CL s-au sucit și au aprobat suma solicitată de gruparea albaiuliană, adică 2.400 lei.

Consilierul Gabriel Pleșa a explicat în ședința de CL de ce consideră că cei de la Zamolxis ar trebui să-și primească banii de la bugetul local.

„Cei de la Zamolxis au o grămadă de premii la Powerlifitng, este vorba de patru inși care se premiază cu 600 de lei”, a punctat scurt Gabriel Pleșa, consilier local.

Marți, la aflarea veștii că solicitarea clubului sportiv Zamolxis a fost respinsă președintele Federației Române de Powerlifting, Ioan Frățilă a luat foc, susținând că e „ perversitate maximă”.

Așadar, în urma aprobării sumei de 2.400 de lei, Ioan Frățilă, Carmen Pîrva, Ovidiu Pănăzan și Laurențiu Avram vor fi recompensați cu câte 600 de lei pentru rezultatele obținute pe plan internațional.

 
 
 

Publicitate

Publicitate