32Locul 4 în clasament, 15 meciuri, 9 victorii, trei remize şi trei înfrângeri, golaveraj 38-17 şi 30 de puncte, tot atâtea câte are şi Olimpia Aiud ocupanta ultimului loc al podiumului, reprezintă bilanţul celor de la Şurianu Sebeş după turul actualei ediţii de campionat a Ligii a IV-a.

Trupa lui Doru Oancea este prima grupare din acest eşalon care şi-a reluat pregătirile în vederea returului, sebeşenii reunindu-se în cursul zilei de ieri.

“Deocamdată avem doi jucători noi în lot, Pârvu şi Vârlan-ambii de la Gloria Geoagiu (Liga a IV-a Hunedoara) iar fundaşul central Radu Ştefan-împrumutat până la finalul campionatului de la Metalurgistul Cugir, a fost rechemat de formaţia din Liga a III-a, conform unei clauze stipulată în contractul de împrumut, iar dacă va corespunde cerinţelor lui Cornel Coroian va rămâne să evolueze din retur la gruparea de la poalele Drăganei” a punctat principalul grupării din Arinii Sebeşului.

Altfel, Şurianu (n.a. în aceste zile se va stabili dacă echipa va efectua, sau nu, un stagiu centralizat de pregătire) va disputa în perioada precompetiţională următoarele partide de verificare: 25 ianuarie cu Hidro Şugag, 31 ianuarie cu Viitorul Sântimbru respectiv Gaz Metan Valea Lungă (triunghiular la Coşlariu), 7 februarie cu Industria Galda de Jos, 15 februarie cu Spicul Daia Română respectiv 21 februarie cu Viitorul Sântimbru.

“Am înţeles că pe 28 februarie este programată o etapă în cadrul fazei judeţene a Cupei României iar pe 8 martie va debuta returul. În cazul în care vor mai surveni modificări de ultimă oră, vom căuta în datele respective alţi adversari pentru amicale” a conchis Doru Oancea. (D.U.)

 
 
 

Publicitate

Publicitate