Comitetul Executiv UEFA, întrunit duminică la Sofia, a acordat argintul la proiecte pentru fotbalul de bază, tocmai pentru Campionatul Munților Apuseni – fotbal pe teren redus pentru zona rurală!

Competiția care a debutat în anul 2010, din dorința AJF Alba de a avea fotbal organizat și în zona respectivă a crescut an de an și la propriu și la figurat, generând ecouri la nivel național, iar azi putem spune și la nivel european.

Campionatul Munților Apuseni a fost înființat în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, cu sprijinul deosebit venit din partea dlui Ion Dumitrel-Președinte, deoarece în Munții Apuseni nu beneficiam de terenuri cu dimensiuni normale, decât în orașele Abrud, Baia de Arieș, Zlatna și Câmpeni, iar în competițiile oficiale organizate de AJF Alba participau foarte puține echipe din zona respectivă. Așa că, plecând de la ideea de a organiza o competiție de fotbal pe teren redus, ne-am adresat doar zonei rurale, iar regulamentul aprobat și competiția în sine a obținut un caracter aparte și unic în același timp, încununat acum cu un titlu european medaliat, care ne face mândri de tot ce am reușit împreună cu toți participanții și mai ales cu aportul primarilor din zona respectivă!

Evoluția în timp a campionatului respectiv a fost următoarea:

  • 2010, ediția I, cu 16 echipe de seniori participante, din localitățile: Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Bucium, Ciuruleasa, Horea, Lupșa, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Roșia Montană, Sălciua, Sohodol (campioană), Vadu Moților și Vidra;
  • 2011, ediția a II-a, cu 18 echipe de seniori și 18 echipe de copii (10-15 ani) participante – a fost primul campionat și pentru copii – din localitățile: Albac, Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Bucium, Ciuruleasa, Horea, Lupșa, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Poșaga, Roșia Montană (campioană la seniori), Sălciua (campioană la copii), Sohodol, Vadu Moților și Vidra;
  • 2012, ediția a III-a, cu 19 echipe de seniori și 19 echipe de copii, din localitățile: Albac, Almașu Mare, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra (campionă la copii), Bucium, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Horea, Lupșa, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Poșaga, Roșia Montană (campioană la seniori), Sălciua, Sohodol, Vadu Moților și Vidra.

Trebuie remarcat faptul că plecând de la 3 terenuri de sintetic, existente și folosite la prima ediție: Bistra, Horea și Ciuruleasa, s-a ajuns la construirea sau renovarea altor 5, în localitățile: Cărpeniș (Roșia Montană), Ocoliș, Lupșa, Sălciua, Sohodol, iar numărul de jucători participanți la ultima ediție a fost de peste 500.

La finalele ediției a III-a, disputate pe 1 septembrie 2012 la Sălciua, au fost prezenți: Miodrag Belodedici – ambasador Grassroots și Adrian Pigulea – manager Grassroots, din cadrul FRF

 
 
 

Publicitate

Publicitate