Efortul şi munca depusă la organizarea Campionatului Munţilor Apuseni nu a rămas fără rezultat. Asociaţia Judeţeană de Fotbal a fost răsplătită de către UEFA cu o diplomă semnată chiar de preşedintele Michel Platini. 

Aceeaşi competiţie organizată de AJF Alba a fost medaliată cu argint la secţiunea BEST GRASSROOTS PROJECT 2013. Competiţia premiată este organizată de AJF Alba în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.

„Pentru noi înseamnă enorm această distincţie. Campionatul Munţilor Apuseni e o competiţie care, pe lângă faptul că a fost medaliată cu argint, a fost recunoscută de UEFA ca fiind o competiţie organizată în Munţii Apuseni. Deocamdată, suntem mulţumiţi că s-a dezvoltat infrastructura în acea zonă, putem spune că este aşteptat cu nerăbdare an de an. Dacă am avea posibilitatea, probabil peste o săptămână vom avea şedinţa tehnică pentru noul sezon”, a declarat Sorin Corpodean, preşedinte AJF Alba.

Ceea ce este mai important este faptul că, în urma acestei distincţii, Campionatul Munţilor Apuseni la fotbal pe teren redus pentru zona rurală a devenit „Marcă înregistrată”.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate