Iubitorii atletismului se pot înscrie din 15 martie la Maratonul Apusenilor.  Listele de înscriere sunt deschise o lună, până în 15 aprilie, iar evenimentul va avea loc pe 23 iunie.

Taxa de înscriere este de 60 de lei, iar înscrierile online vor fi deschise din 15 aprilie până în 15 mai, interval în care se plăteşte taxă de 80 de lei, iar cei care se înscriu după 16 mai vor plăti 100 de lei.

În acest an, startul va fi la Pensiunea „Skiland” din staţiunea Muntele Băişorii. Se porneste în urcare, panta e relativ lină, cu exceptia unei scurte zone de după şaua „La Plopiş”. Punctul de maximă altitudine al traseului este la 1.717 m, sub Vârful Pietrele Mărunte, de unde va urma coborâre până la kilometrul 18, aflat în satul Săgagea.

(P)  Adidasi alergare  și tricouri pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri : Nike, Adidas, Puma, Dunlop, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

Traseul de maraton are 42,4 km, cu patru tronsoane, primul şi al patrulea fiind comune pentru maraton şi semi-maraton. Traseul de semi-maraton măsoară 23,5 km şi este format din tronsoanele 1 si 4 ale maratonului, legate între ele printr-o „bretea” de 1,2 km. Diferenţa de nivel: 939 m.

Sursa foto: maratonapuseni.ro

 
 
 

Publicitate

Publicitate