meci baschet 1La debutul în playoff-ul campionatului, CSU Alba Iulia întâlnește joi, de la ora 18.00, pe propriul teren, pe CSBT Alexandria, în partida cu numărul 1 din sferturile de finală. Disputa se anunță una echilibrată, între două combatante valoroase, ambele cu speranțe de accedere mai departe în competiție, fără o favorită clară, însă cu un mic avantaj de partea gazdelor, care joacă în fața propriilor suporteri și intră în meci cu un ascendent moral dat de faptul că au reușit să treacă în urmă cu mai puțin de o săptămână de CSBT în prima semifinală a Cupei României.

(P)   Ghete baschet pe FashionSport.ro – magazin de haine, încălțăminte și accesorii sport . Peste 40.000 de articole sportive de la 50 de branduri, la prețuri incredibil de mici.

Totuși, teleormănencele sunt periculoase și au demonstrat acest lucru prin cele două victorii obținute în ambele manșe din sezonul regulat în fața universitarelor.

Prestația din sezonul regulat în campionat arată din nou o diferență destul de mică între cele două combatante. Astfel, CSU Alba Iulia a terminat pe poziția a patra în clasament, cu 20 de victorii și 6 înfrângeri (2 cu Alexandria și câte una cu ICIM Arad, CSM Târgoviște, Sepsi Sf. Gheorghe și Phoenix Galați). De cealaltă parte, CSBT a încheiat prima parte cu un loc mai jos și cu o linie de clasament cu 18 succese și 8 dispute pierdute.

În întâlnirile directe, scorul este de 8-5 în favoarea echipei din Alba Iulia, cele două formații întâlnindu-se de trei ori în actualul sezon, de două ori în campionat și o dată în Cupa României, trupa din Alexandria având câștig de cauză în ambele confruntări din Liga Națională, în timp ce universitarele s-au impus în partida semifinală din Cupă, jucată la Sf. Gheorghe. În ultima dintre ele, care a fost și o revanșă intens așteptată de trupa lui Popov, CSU s-a impus cu scorul de 73-69, în urma unui joc dominat de la un capăt la celălalt, chiar dacă în jocul echipei ardelene au apărut unele fluctuații care le-au permis adversarelor să stea aproape sau să revină pe tabelă de la diferențe mari de scor. În ceea ce privește meciurile din sezonul regulat al campionatului, Alexandria s-a impus fără mari probleme pe propriul teren, scor 78-67, însă mult mai greu, după un meci de infarct, în Sala de Sport a Universității din Alba Iulia, cu 73-71, în urma unui coș marcat în ultimele secunde.

În privința loturilor de jucătoare, acestea sunt asemănătoare ca și componență, ambele formații dispunând de cinci jucătoare din străinătate, dar și de sportive autohtone valoroase, experimentate și cu prezențe la echipa națională. Astfel, la CSU evoluează trei americance, o canadiancă și o bosniacă, cinci jucătoare autohtone cu experiență națională și internațională, dar și 2 junioare. La conducerea echipei se află sârbul Miroslav Popov, ajutat de secundul George Lăncrănjan. De cealaltă parte, la trupa din județul Teleorman, condusă de pe bancă de Mădălin Piperea se regăsesc 4 sportive de peste ocean și o bulgăroaică, dar și româncele cu nume sonore Viorela Rus, Alina Chivu și Anca Șipoș.

Câștigătoarea confruntării jucate pe sistemul cel mai bun din trei meciuri din sfertul de finală dintre CSU Alba Iulia și CSBT Alexandria va juca în penultima rundă a competiției cu echipa victorioasă din disputa Sepsi Sf. Gheorghe versus Olimpia Brașov.

 
 
 

Publicitate

Publicitate