DSC_6046Reprezentanții României la powerlifting au ieșit învingători la Campionatul Mondial din Ungaria. Unii dintre sportivii care practică acest sport sunt chiar din Alba Iulia.

În perioada 1-7 septembrie, în Ungaria, la Oroshaza a avut loc Campionatul Mondial de Powerlifting destinat sub-juniorilor şi juniorilor. Laurenţiu Avram (categoria 74 kg, legitimat la Zamolxis Alba Iulia) a obţinut locul 6 în proba de împins din culcat, în vreme ce Olimpia Olariu (cat. 72 kg, legitimată de asemenea la clubul din Cetatea Marii Uniri), a devenit campioană mondială în cadrul aceleaşi probe. De asemenea, trebuie spus că România a mai obţinut până în prezent o medalie de bronz, prin Marina Balea (cat.43 kg) în cadrul probei de genuflexiuni.

Referitor la aceste reușite, Ovidiu Pănăzan a declarat: ,,Sunt extrem de mulțumit de rezultatele obținute la acest campionat mondial, dar mi-aș dori ca autoritățile locale să investească mai mult în acest sport.’’

Întrebată de ce a ales să practice acest sport nu foarte comun pentru o fată, sportive Olimpia Olariu a declarat: ,,Îmi place foarte mult ceea ce fac. Practic acest sport de 1 an și sunt sigură că pot mai mult, chiar dacă timpurile sunt așa cum sunt.’’

Pregătirea pentru campionat a fost una intensă, iar despre acest lucru, Laurențiu Avram, antrenorul echipei de powerlifting a declarat: ,,Pregătirea a fost una intensă. Pe viitor vrem să ne antrenăm mult mai bine și să obținem o victorie la juniori mari.’’

Legat de planurile de viitor oficialii echipei au declarat că se preconizează participarea la Campionatul Mondial de masters și Campionatul Mondial de masters împins din culcat și că își propun rezultate mult mai înalte decât acestea.

 
 
 

Publicitate

Publicitate