Miroslav popovMiroslav Popov, antrenorul principal al grupării CSU Alba Iulia, are interdicţie de a intra pe teritoriul României preţ de 6 luni, având probleme cu actele. De asemenea, tehnicianul sârb a avut acest gen de probleme şi în stagiunea 2012-2013.

Popov a fost confirmat în funcţia de principal al formaţiei ardelene şi pentru sezonul 2014-2015, iar în aceste condiţii rămâne de văzut cum va reuşi să pregătească echipa. Sezonul competiţional va începe cu o lună mai devreme, mai exact în 23 august, cu primul tur din Cupa României, iar, după o săptămână, va debuta şi întrecerea din Liga Naţională.

Contactat, antrenorul echipei din Alba Iulia a fost surprins să afle de această veste, spunând că nimeni nu l-a înștiințat despre presupusa interdicție.

„Nu știu nimic despre asta, nu mi-a zis nimeni nimic. Sunt surprins”, a declarat scurt Miroslav Popov.

Tehnicianul a ajuns în curtea celor de la Alba Iulia în vara anului 2013. În campionatul nu demult încheiat din LNBF, ardelencele cu Miroslav Popov pe bancă au terminat pe locul 2 sezonul regulat, iar mai apoi în play-off au obţinut medaliile de bronz.

De asemenea, antrenorul originar din Serbia a adus un prim titlu european în vitrina Alba Iuliei după ce au cucerit Liga Europei Centrale. În Cupa României, gruparea din Oraşul Unirii au fost eliminate de ICIM Arad în sferturile de finală.

Surse demne de încredere susțin faptul că și unele jucătoare care au jucat pentru CSU Alba Iulia sezonul precedent ar putea avea aceleași probleme

 

sursa: totalbaschet

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate