Echipa de handbal feminin HC Alba Sebeș continuă seria meciurilor de pregătire pentru campionatul care va debuta în această toamnă. După înfrângerile cu Chimistul Râmnicu Vâlcea, fetele vor încerca să își ia revanșa joi, de la ora 18.00, în Sala „Florin Fleșeriu” din Sebeș. Una dintre noutățile pe care le aduce acest meci este că în poziția de antrenor îl vor găsi Alexandru Weber și nu pe Octavian Achimescu.

HC Alba Sebeș va fi condusă în următorul amical de Alexandru Weber, antrenorul echipei de băieți HC Voința Sebeș. Potrivit acestuia, momentan nu a semnat cu echipa de fete. „Sunt în discuții” a spus Alexandru Weber.

Acesta a adăugat că ”încercăm să ne îndeplinim obiectivele și anume promovarea echipei de fete și clasarea pe locurile 1-4 la echipa de băieți.”

Cu toate că Octavian Achimescu nu va coordona echipa pentru următorul meci, președintele HC Alba-Sebeș spune că „ deocamdată antrenor este Achimescu”.

Potrivit unor surse se pare că echipa a fost anunțată încă de duminică de faptul că Achimescu nu le va mai antrena și că locul său a fost luat de Weber.

HC Alba-Sebeș va susține joi un meci amical cu echipa din prima ligă Chimistul Râmnicu Vâlcea. Cele două echipe s-au mai întâlnit în urmă cu câteva săptămâni, când sportivele din Sebeş au pierdut ambele meciuri disputate, cu scorul de 36-35 și 42-38.

Tot sub comanda lui Weber, fetele se vor deplasa sâmbătă la Deva unde susține o partidă împortiva unei echipe din Ucraina.

 
 
 

Publicitate

Publicitate