Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Zalău organizează, în perioada 9-12 august, etapa finală a Campionatului Naţional de Pescuit staționar U-23 la Zalău, pe acumularea Vârșolț.

Alexandru Vlad este reprezentantul nostru la etapa finală a Campionatului Naţional de Pescuit staționar de la Zalău, fiind la primul concurs din partea judeţului Alba, anterior reprezentând județele Sibiu și Hunedoara. Competiția se va desfășura la Zalău, pe acumularea Vârșolț. În această locaţie se găseşte în principal specia plătică, iar ocazional caras și crap.

Concursul nu presupune taxă de înscriere, dar sunt necesare câteva echipamente, precum juvelnicul de minim 3,5 metri, rubeziana și scaunul de competiție. Regulamentul competiției este cel al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS).

În perioada 16-19 august se va desfășura, la Șard, faza națională U-18 la pescuit staționar, la care se poate înscrie gratuit orice persoană până în limita de vârstă a competiției.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate