Mihnea Costachi la Open Iasi 2016La doar câteva zile după ce a îndeplinit la Open Iași condițiile pentru acordarea titlului de maestru internațional, juniorul albaiulian Mihnea Costachi a luat startul într-un alt open internațional tradițional, Trofeul Litoralului de la Eforie Nord, competiție aflată la a 26-a ediție. Desfășurat pe parcursul a 10 runde în sistem elveţian, openul de la Eforie Nord a reunit la start, în secțiunea principală, 93 de jucători din Germania, Moldova, Rusia, Ungaria și România, dintre aceștia doi având titlul de mare maestru internațional și 5 titlul de maestru internațional.

Deși nu a evoluat la turație maximă, Mihnea Costachi a terminat neînvins turneul, obținând 4 victorii și 6 remize. Cu 7 puncte acumulate, juniorul albaiulian în vârstă de 16 ani s-a clasat pe locul 6, la o jumătate de punct în spatele jucătorilor de pe podium MMI Vladislav Nevednichy (România), MI Ruslan Soltanici și MMI Vasile Sanduleac (ambii din Republica Moldova). Pentru clasarea pe poziția a 6-a, Mihnea Costachi a obținut un premiu de 600 lei, învingătorul turneului fiind recompensat cu 3000 lei.

Pentru Mihnea, turneul de pe litoral a fost ultima repetiție înaintea unor competiții de foc la care va lua startul în perioada următoare.

În perioada 21-30 iulie Mihnea Costachi va juca la masa 1 în echipa României la Olimpiada de juniori sub 16 ani de la Poprad Tatry ( Slovacia), la această competiție urmând să-l aibă coechipier și pe un alt junior albaiulian, George Ileană.

Va urma apoi participarea la Campionatele Europene de juniori de la Praga (Cehia) din 16-27 august și Campionatele Mondiale de juniori de la Khanty-Mansyisk (Rusia) programate în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, între aceste competiții internaționale majore elevul albaiulian urmând să mai joace unul sau două openuri internaționale în România și unul sau două turnee de șah rapid.

 
 
 

Publicitate

Publicitate