Mihai Adrian Mincă, portarul echipei CFR Cluj, este născut în 8 octombrie 1984, în zodia Balanței. Albaiulianul împlinește frumoasa vârstă de 28 de ani. Portarul albaiulian este fotbalistul cu cele mai multe prezențe în Liga I.

Antrenorul Petru Moga l-a descoperit în curtea școlii, la Sebeș și l-a îndemnat să facă fotbal pentru că are potențial. Mai apoi, Mihai Mincă a ajuns la Unirea Alba Iulia, Cornel Sîmtion fiind antrenorul care l-a ajutat să evolueze personal. Fotbalistul albaiulian a debutat în Liga a II-a, în curtea celor de la Minaur Zlatna, grupare la care a evoluat până în 2003. Mihai Mincă a izbutit promovarea în Divizia A cu Unirea Alba Iulia în anul 2003, fiind unul dintre tinerii de perspectivă ai alb-negrilor.

Jocurile bune din poarta echipei fanion a județului Alba l-au purtat către unul dintre granzii din București, fiind transferat în 2005 la Rapid București, unde a prins nouă partide în tricoul alb-vișiniu, printre care și debutul în Cupa UEFA.

„La Rapid București, m-am simțit bine pentru că au fost primele mele partide în Cupa UEFA. La acest club l-am avut antrenor pe Răzvan Lucescu și am simțit cu adevărat ce înseamnă să fii fotbalist”, a mărturisit Mihai Mincă.

În 2007, a decis să plece la Gloria Buzău, pentru a avea jocuri în picioare, la acest club activând timp de două sezoane. În 2009, Mihai se transferă la FC Brașov, fiind un portar pe placul lui Viorel Moldovan, antrenorul echipei din aceea perioadă.

„La Brașov am întâlnit un grup frumos. Președintele Ioan Neculae îmi era ca un tată”, mai spune Mihai.

La doi ani de la prima apariție în tricoul brașovenilor, Mihai Mincă se transferă la CFR Cluj, o echipă pe placul albaiulianului. La doar 100 de kilometri de Alba Iulia, Mihai Mincă a găsit liniște, apreciere și afecțiune din partea tuturor, plus că era foarte aproape de familie și prieteni.

„La Cluj, singurul meu regret este că nu joc. În rest, este un club foarte organizat, din toate punctele de vedere. Dintre colegi, mă înțeleg cel mai bine cu Cadu, Maftei, Rada și Panin”, a declarat Mincă.

În prezent evoluează tot la echipa din Cluj, unde a cucerit un titlu de campion și își dorește foarte mult să evolueze cel puțin o partidă în cea mai titrată competiție intercluburi, Champions League.

„În perioada următoare, aș dori să joc, simt nevoia să evoluez că îmi e foarte greu, moral, să fac antrenamente și să nu joc. Nu vreau să mă pierd. Sunt conștient că am venit la CFR Cluj, o echipă cu un lot valoros, dar dacă nu pot să-mi scot în evidența valoarea, îmi va fi foarte greu pe viitor. Le mulțumesc conducerii că în acești doi ani au fost alături de mine cu susținere morală, pentru că am trecut prin perioade grele”, a precizat fotbalistul.

Toate ca toate, dar familia este cel mai de preț lucru pentru fiecare dintre noi, iar Mihai Mincă este unul dintre fotbaliștii care-și dorește să petreacă cât mai mult timp cu familia și nu prin diferite cluburi sau petreceri nocturne.

„Îmi doresc multă sănătate mie și familiei mele. Vreau să mai spun că îmi iubesc enorm de mult fetița, Katarina și soția, Catrinel”, a dezvăluit tânărul.

După vârsta junioratului, acesta a trecut prin curtea celor de la Minaur Zlatna (2002-2003), Unirea Alba Iulia (2003-2005), Rapid București (2005-2007), Gloria Buzău (2007-2009), FC Brașov (2009-2011) și CFR Cluj (2011 – prezent).

 
 
 

Publicitate

Publicitate