Un alt produs al echipei Unirea Alba Iulia, Ionuţ Stan, va semna cu vicecampioana României, Pandurii Târgu Jiu. Fostul fundaş al alb-negrilor se va deplasa marţi dimineaţă la Târgu Jiu, pentru a pune la punct ultimele detalii.

Fundaşul în vârstă de 19 ani (împliniţi chiar astăzi) a primit cadoul perfect de la oficialii prim-divizionarei Pandurii Târgu Jiu. Chiar dacă în iarnă era aproape sigur în curtea celor de la FC Vaslui, lucrurile s-au schimbat din cauza problemelor avute de Unirea Alba Iulia.

„Mă bucur că am primit un asemenea cadou de ziua mea. Este un pas înainte pentru mine şi sunt fericit că în sfârşit voi avea posibilitatea să joc după această pauză prelungită. Am ales Pandurii Târgu Jiu deoarece ştiu că m-au vrut de mai mult timp şi sunt sigur că sunt oameni serioşi. Cel mai probabil voi fi împrumutat la o altă formaţie, pentru a avea jocuri în picioare. Acolo îmi voi face treaba cât pot de bine şi sper ca în viitorul apropiat să debutez şi în tricoul pandurilor”, a declarat Ionuţ Stan.

Deşi a avut mai multe oferte verbale de la FC Vaslui, Damila Măciuca, ACS Poli Timişoara sau FCM Târgu Mureş, fundaşul albaiulian Ionuţ Stan a ales în cele din urmă Pandurii Târgu Jiu.

 
 
 

Publicitate

Publicitate