Albaiulianca Miriam Bulgaru a reușit să se impună în turneul AEGON Junior Open 2012, turneu ce s-a desfășurat în complexul Winners Club Tennis din Cluj-Napoca.

Proba de simplu feminin din cadrul turneului AEGON Junior Open 2012, a fost câștigată de albaiulianca Miriam Bulgaru, învingând-o în finală pe Ylona Ghioroaie, scor 6-3, 6-0. Finala masculină a fost câștigată Călin Manda, care l-a învins pe Gabriel Niculescu cu 7-5, 6-3.

Ultima zi de concurs a pus punct unei competiții care s-a întins pe opt zile, timp în care s-au desfășurat aproximativ 110 partide, cu aproape 100 de jucători din toată lumea.

AEGON Junior Open este un eveniment sportiv, unde copii pasionați de tenis se pot afirma atât pe plan național, cât și internațional, fiind inclusă în Tennis Europe Junior. Competiția propriu-zisă s-a desfășurat la Cluj-Napoca pentru a doua oară în parteneriat cu Federația Română de Tenis și Federația Europeană de Tenis.

 
 
 

Publicitate

Publicitate