DalbeaFotbalistul aiudean Răzvan Dâlbea (32 de ani) a semnat un contract cu formația din Liga a II-a, Unirea Tărlungeni, asta deși a avut oferte și din Liga I. Ex-uniristul va fi antrenat din nou de Dan Bona antrenor cu care a mai colaborat și în trecut. 

„Am avut câteva oferte din Liga 1, însă nu s-a concretizat nimic, astfel că am acceptat oferta celor de la Unirea. Cunosc mai mulţi jucători de la Tărlungeni şi sunt convins că am făcut o alegere bună şi ne vom îndeplini obiectivul. Important este că am rămas la Braşov, la o echipă unde am fost dorit atât de antrenor, cât şi de cei din conducere. Din punct de vedere fizic mă simt bine, deşi în ultimele luni m-am pregătit singur. Am început antrenamentele cu echipa, iar acum cel mai important lucru este să mă integrez cât mai repede în acest grup. Nu ştiu dacă voi debuta oficial în meciul de la Timişoara, asta va decide antrenorul Dan Bona“, a declarat Răzvan Dâlbea pentru Monitorul Expres.

Sezonul precedent Dâlbea a jucat la Corona Brașov, iar în această vară a fost dorit la Unirea Alba Iulia, însă fotbalistul și-a amânat venirea „acasă”.

 
 
 

Publicitate

Publicitate