coral_15_Toti participantiiClubul Municipal de Şah din Alba Iulia a fost duminică gazda Cupei “Coral Impex”, o adevărată gală a tinerilor campioni albaiulieni la şah. Turneul sponsorizat de o firmă din Alba Iulia, alături de colegii săi Bogdan Dobrescu şi Ioana Priporan, a reunit la start 8 elevi albaiulieni (Adrian Sechereş, Mihnea Costachi, Radu Ţâmpea, David Cordea, George Ileană, Iustin Ciorgovean, Maria Ileană şi Adrian Tamaş), dintre care primii 3 sunt campionii naţionali ên-titre în proba de blitz la categoriile de vârstă sub 16, 14 şi respectiv 8 ani şi ceilalţi 5 au obţinut premii în numeroase turnee naţionale şi judeţene.

Concursul s-a jucat în sistem turneu tur-retur, fiecare participant jucând contra tututor celorlalţi participanţi cate 2 partide de blitz. Cele 14 runde nu au fost suficiente pentru a desemna un câştigător, principalii favoriţi Mihnea Costachi  si Adrian Sechereş terminând la egalitate cu câte 12,5 puncte, înaintea lui David Cordea 10 puncte, George Ileană 8 puncte, Adrian Tamaş şi Iustin Ciorgovean 5,5 puncte, Radu Ţâmpea 2 puncte şi Maria Ileană 0 puncte. În partida de departajare decisivă, Adrian Sechereş, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia l-a învins pe Mihnea Costachi, elev în clasa a VIII-a la Şcoala gimnazială “Ion Agârbiceau”, fiind desemnat câştigătorul turneului.

Toţi participanţii au primit din partea organizatorilor premii în obiecte şi diplome. Festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa domnului Dorin Şerdean, viceprimar al muncipiului Alba Iulia şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Alba. Turneul a fost arbitrat de maestrul FIDE Marius Ceteraş, preşedintele Clubului Municipal de Şah Alba Iulia.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate