ACF Metalurgistul Cugir termină pe podium turul actualului sezon din Liga a III-a, seria a V-a. Băieții antrenați de Marius Opric termină pe locul 3, cu 17 puncte strânse în cele 10 etape.

Singura reprezentantă a județului Alba în „fotbalul mare” , ACF Metalurgistul Cugir reușește să termine turul campionatului pe locul trei, în ciuda perioadei nu tocmai bune prin care trece echipa din Cugir. Metalurgiștii țin aproape de liderul CS Național Sebiș ce a reușit să strângă 24 de puncte. Etapa aceasta a remizat acasă, scor 0-0, împotriva formației CS Ineu. Ocupanta locului doi, ACS Șoimii Pâncota au câștigat 2-0 pe terenul celor de la Arieșul Turda.

Metalurgistul Cugir se poate mândri la finalul primelor 10 etape cu cel mai bun atac al seriei, reușind să marcheze 22 de goluri în toate confruntările, performanță la care a mai ajuns doar Șoimii Pâncota în acest tur competițional.

Bogdan Petric, directorul sportiv al metalurgiștilor mulțumește suporterilor pentru susținerea acordată și explică această perioadă a cugirenilor:

„Am făcut din păcate un joc mai slab, am avut și ghinion, la 1-0 am ratat două ocazii singur cu portarul. Traversăm o perioadă mai grea însă împreuna trebuie să trecem peste aceasta, să strângem rândurile și să ieșim din pasa aceasta proastă. E normal să mai existe și căderi în jocul unei echipe însă trebuie să ne revenim să jucăm fotbal și să le mulțumim astfel spectatorilor și cugirenilor care ne susțin în număr așa mare. Deocamdată le suntem datori. Nu trebuie să facem însă o tragedie. Am terminat turul pe locul 3. Cine se gândea la început că vom fi aici ?, a declarat Bogdan Petric, director sportiv ACF Metalurgistul Cugir.

 
 
 

Publicitate

Publicitate