După ce a ajuns în semifinalele fazei județene a Cupei României și s-a clasat pe locul opt în Liga a IV-a, Rapid CFR Teiuș pornește cu gândul de a termina în primele cinci echipe ale sezonului următor.

Rapid CFR Teiuș este una din echipele care sezonul trecut a încurcat aproape pe toată lumea. Teiușenii vor începe sezonul următor cu mărețul obiectiv de a termina în primele cinci echipe. Bugetul echipei pentru sezonul 2012-2013, se ridică la aproximativ 20.000 de lei.

Echipa condusă de Octavian Rusu nu s-a hazardat să facă transferuri punând accent pe omogenizarea lotului.Gruparea din Teiuș i-a pierdut în schimb pe frații Cosmin și Florin Baba, iar singurele noutăți sunt jucătorii promovați de la juniori.

Rapid CFR Teiuș a jucat și două amicale, 1-3 cu FC Cugir și 2-1 cu Metalul Aiud, iar în perioada următoare aceștia vor susține trei amicale, returul cu Metalul Aiud, Industria Galda de Jos și Europa Alba Iulia.

„Abordăm sezonul viitor cu gânduri mai bune, vrem ceva mai mult de la campionatul viitor. Ne-am omogenizat foarte mult și dorim o clasare în primele cinci echipe”. Cornel Crișan, președinte executiv Rapid CFR Teiuș.

În acest moment antrenorul Octavian Rusu are la dispoziție următorul lot de jucători pe care Octavian Rusu se va baza pe sezonul următor este: Georgian Costea, Gabriel Cerghedean, Ovidiu Crișan, Cornel Crișan, Ionel Popa, Marian Nagy, Aurel Breaz, Alexandru Dreghiciu, Andrei Trifa, Darius Goangă, Darius Cutean, Vlad Rancea, Daniel Crișan, Iosif Domșa, Raul Domșa, Radu Puia, Dragoș Mărginean, Nicolae Fostoc, Răzvan Golosie, Andrei Oltean.

 

 
 
 

Publicitate

Publicitate