IMG_2977După testările fizice și teoretice prin care au trecut arbitri și observatorii din cadrul loturilor județene (acțiune desfășurată duminică, 1 martie 2015), în data de 18 martie 2015 va avea loc retestarea pentru cei care au fost absenți la testarea inițială, alături de arbitri care nu au promovat testarea.

Testarea fizică va avea loc pe stadionul „Cetate”, de la ora 16:00, urmând ca testarea teoretică să aibă loc la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, începând cu ora 17:00.

Comisia Județeană a Arbitrilor Alba va publica, din acest retur, delegările pe site-ul www.ajfalba.ro, secțiunea Arbitri din meniul principal, submeniul Delegări. Ca o noutate față de tur, tot la respectiva secțiune vor fi afișate notele arbitrilor după primirea rapoartelor.

Totodată, arbitri vor respecta următoarele aspecte: Arbitrului de rezervă delegat la jocurile din Liga a IV-a, îi este interzis să însoțească brigada de arbitri pentru salutul de început. El trebuie să rămână în permanență între suprafețele tehnice și să fie ultimul care se deplasează la vestiare după părăsirea terenului de joc a celor două echipe, cât și a brigăzii de arbitri, atât la sfârșitul primei reprize, cât și la sfârșitul jocului!

Verificarea vizelor anuale (2015) și a vizelor medicale se va face de către arbitrul jocului la care este delegat, fiind obligatorie viza medicală de la: Liga a IV-a (seniori) – OBLIGATORIU Medicina Sportivă; Liga a V-a – NU ESTE OBLIGATORIU Medicina Sportivă; Juniori – NU ESTE OBLIGATORIU Medicina Sportivă. NOTĂ: Valabilitatea vizei medicale este de 6 luni, de la data aplicăriii pe carnetul de legitimare! (ajfalba.ro)

 
 
 

Publicitate

Publicitate